Ca în fiecare duminică, cei mici s-au adunat în spațiul pentru copii din biserică, de unde am ascultat Sfânta Liturghie. Am povestit puțin despre sărbătoarea de ieri, 1 oct., Acoperământul Maicii Domnului și minunea salvării copiilor (din cartea “Cei dintâi pași în lumea literelor”, de Virginia Neacșu, Ed. Sophia, 2005). După slujbă ne-am întâlnit la demisol, la o sărbătorire, așa cum se întâmplă deseori în familia noastră mai mare.
duminică, 2 octombrie 2022
joi, 1 septembrie 2022
Începutul anului bisericesc, 1 septembrie
Nici ploaia, nici frigul nu i-a oprit pe copii, în prima zi de septembrie, să participe la Atelierul biblic „Biblia a fost și ea copil”. Copiii s-au adunat în jurul pr. Constantin Jinga, care a venit cu vești și povești. Așa au aflat că Biblia nu a fost de la început o carte și că, tot așa, adunați în jurul învățătorului lor, mai demult, copiii ascultau cuvintele de învățătură, povesteau și se jucau împreună.
De data aceasta, au povestit despre un joc de inspirație biblică, care presupune folosirea unui „titrez” special („dreidel” sau „sevivon”), ce amintește de minunea ce s-a întâmplat demult, în templul din Ierusalim, când templul a fost resfințit. Atunci a avut loc o minune: deși nu era ulei suficient în candelă, lumina nu s-a stins timp de 7 zile.
În tradiția iudaică, această minune este sărbătorită de Hanuka, sărbătoarea luminii, când copiii se joacă cu acest joc.
Și astfel, prin poveste și joc, copiii se familiarizează cu învățătura biblică.
________
Atelierul biblic „Biblia a fost și ea copil”,
în cadrul Tabărei de creaţie “Icoana în suflet de copil”,
un proiect cofinanțat de către Consiliul Județean Timiș, prin Agenda Culturală 2022, 30 august - 1 septembrie 2022,
organizată la Muzeul Satului Bănățean,
cu binecuvântarea Înaltpreasfinției Sale, Ioan, Mitropolitul Banatului, de către sectorul Învățământ și activități cu tineretul, din cadrul Arhiepiscopiei Timișoarei.
duminică, 14 august 2022
Umblarea pe mare și potolirea furtunii (Matei 14, 22-34)
Când vântul suflă din toate părțile… (foto 1)
…și ne cuprinde teama, dar măcar suntem împreună, precum apostolii în corabie (foto 2).
Când El ne cheamă:
“Îndrăzniți, Eu sunt; nu vă temeți!”, iar noi, îndoielnici și cu teamă, chiar dacă strigăm ca Petru, “Doamne, scapă-mă!”, intrăm la apă… (foto 3).
vineri, 24 iunie 2022
Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, Sânzienele, 24 iunie. Ziua Iei. Expoziție de costume populare
„Fă-mă, Doamne, ce mi-i face,
Fă-mă cunună de flori,
Sânziene cu mult dor.”
(din folclorul bănățean)
De Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, vă așteptăm cu drag să ne facem cununi de sânziene și să ne bucurăm împreună de frumusețea a 30 de costume populare, la demisolul bisericii noastre, Biserica Ortodoxă „Pogorârea Sfântului Duh”, Fabric-Vest, Timișoara, la ora 12.
Expoziția va fi deschisă în perioada 24-26 iunie 2022, orele 12-16.
Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul,
Sânzienele,
Ziua Iei
La noi 
30 de costume populare și o mulțime de povești care continuă (ex. Costumul de mire luat de Tudor din Dubova, de la o bunicuță, a mai fost purtat la colinde și la două nunți, de doi miri - are ce povesti
)
Expoziția este deschisă între 24-26 iunie, orele 12-16, la demisolul Bisericii Ortodoxe Timișoara Fabric-Vest, str. Ștefan cel Mare nr. 46 (lângă Fabrica de bere).
Vă așteptăm cu drag!
Suporturile pentru costume au fost realizate de Mihai Furtos
duminică, 5 iunie 2022
Despre Rugăciune (Ioan 17, 1-13)
Astăzi am povestit despre Înălțare/ Ziua Eroilor, despre Rusalii/ Pogorârea Sfântului Duh, hramul bisericii noastre (ne pregătim pentru duminica viitoare) și despre rugăciune, (din Evanghelia de azi - Ioan 17, 1-13).
- Ce este pictat în față, chiar aici, sus?
- Mâna lui Dumnezeu care îi ține pe credincioși?
- Dar în stânga și dreapta mâinii?
- Sunt nume. A, a zis părintele că sunt numele celor care au murit în Revoluție! Și parcă a zis că au fost scrise de pictor (Sorin Efros) chiar în 17 decembrie! Mâna îi ține pe cei care și-au dat viața pentru noi!
- Da, și monumentul de afară, care le este închinat, a fost sfințit chiar de Ziua Eroilor.
Monumentul este un pomelnic al celor care au murit în decembrie 1989, la Timișoara, pentru realizarea căruia, autoarea Linda Saskia Menczel s-a inspirat din Banda lui Möbius, simbol al infinitului.
Așa cum a spus părintele la predică, noi îl cunoaștem pe Dumnezeu dăruindu-ne și jertfindu-ne pentru alții, așa cum Fiul lui Dumnezeu S-a jertfit pentru noi. De aceea, este important să păstrăm memoria și să-i pomenim mereu pe cei care, în decembrie 1989, s-au dăruit și s-au jertfit pentru noi. Atunci când ne dăruim și ne jertfim pentru aproapele nostru, ne împărtășim din Taina Dumnezeirii.
Banda lui Möbius ne descoperă, matematic, faptul că 1 poate să fie infinit, 1 este Dumnezeu și, în felul acesta, ne împărtășim de veșnicie.
Pentru că erau dornici de joacă, am jucat, din nou, o variantă a jocului „de-a v-ați ascunselea” - unul se ascunde, ceilalți îl caută și, pe măsură ce îl găsesc, se așază lângă el și se roagă împreună.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)








