sâmbătă, 23 noiembrie 2013

Ateliere ArtCosmice: De ce (nu) ne mișcăm?

Data: 23 noiembrie 2013
Vârsta: 11-15 ani
Tema: De ce (nu) ne mișcăm?”



Împreună cu Ilie Bujanca, profesor de sport și kineto-terapeut i-am invitat la o întâlnire ce avea descrierea:
Unii își cultivă doar trupul și ajung în tabăra celor „cu mușchi”, alții se târăsc spre tabăra celor „cu creier” disprețuind mișcarea!
Mai sunt însă și unii, e drept, din ce în ce mai puțini, care nedespărțindu-le descoperă ceea ce oamenii din antichitate știau, iar noi am uitat: Mens Sana in corpore sano. (Minte sănătoasă în trup sănătos)
Comoditatea adoarme sufletul. Prin mișcare descoperi că cel mai mare dușman al tău ești chiar tu, iar din această perspectivă, a te învinge pe tine însuți este cea mai importantă luptă a vieții tale.


Frumos a scris Ilie, după întâlnire:
În societatea noastră post decembristă am trecut, aproape pe nesimțite, de la un mod de viață bazat pe comunicarea față către față la cel mediat de o interfață virtuală. Consecințele nu sunt doar la nivelul comunicării interumane ci au consecințe și în ceea ce privește trupul nostru. Ne mișcăm cu mult mai puțin decât înainte. Adulții mai au nostalgia copilăriei de altă dată, cu tot ceea ce a însemnat ea. Din păcate, copiii ultimelor două decenii au din ce in ce mai puțin un astfel de reper. Dacă a ieși la joacă era un lucru normal și obișnuit înainte, iar a viziona un film era un eveniment, acum lucrurile stau exact invers. Pentru copiii de astăzi este un eveniment să se joace. Ei sunt duși în parc, sunt duși la plimbare, sunt duși la diverse activități sportive etc. În schimb, este un lucru obișnuit să stea în fața monitorului sau a smartphone-ului. Implicațiile la nivelul organismului sunt imense, iar cabinetele de kinetoterapie și ortopedie constată zi de zi acest lucru. Întâlnirea noastră s-a vrut un semnal, teoretic (medical), dar și practic prin care copiii să conștientizeze consecințele lipsei de mișcare în general, dar mai ales în copilărie, în special. Consecințele lipsei de mișcare din copilărie se repercutează negativ asupra întregii dezvoltări psihosomatice, iar conștientizarea ulterioară (maturitate) nu mai poate aduce organismul la parametrii unui adult care „s-a mișcat” în copilărie!
După abordarea teoretică, în care s-au prezentat consecințele lipsei de mișcare la nivelul aparatului osteo-articular și circulator, în cadrul părții practice copii au fost confruntați, prin intermediul unor exerciții simple de coordonare și întindere, cu propriile stângăcii și neputințe, datorate lipsei de mișcare. Mișcarea avută în vedere aici nu este cea sportivă, ci cea de la nivelul deprinderilor și priceperilor motrice pe care un copil le capătă prin joacă.
Am vrut să conștientizeze și copiii, dar și noi adulții, prin intermediul lor, că lipsa exercițiului fizic este principala cauză a debilizării asupra organismului copilului, iar încercările de susținere pe cale medicamentoasă (vitamine, suplimente alimentare, etc) sunt drastic minimalizate de sedentarism.
(încălzirea înainte de întâlnire)
Cătă Petru (inițiator Alergotura)
Articolul este publicat și pe www.alergotura.ro

sâmbătă, 2 noiembrie 2013

Ateliere ArtCosmice: Lucruri - Cuvinte - Limbaje

Data: 2 noiembrie 2013
Vârsta: 11-15 ani
Tema: Lucruri -Cuvinte - Limbaje


Atelierul  propune un excurs analitic şi meditativ asupra semnificaţiei cuvintelor, asupra raporturilor dintre cuvinte şi lucrurile desemnate, asupra raporturilor dintre limbă, vorbire şi comunicare. Pornim de la câteva întrebări: cum se face că anumite sunete desemnează anumite lucruri? De ce considerăm că unele sunete au sens, iar altele nu? Cum se face că, dintre sunetele care înseamnă ceva pentru noi, pe unele le considerăm cuvinte, iar pe altele nu?  Ce deosebeşte un cuvânt de un sunet? Sau un sunet cu sens, care nu este cuvânt, de un zgomot?
Pentru a ne facilita demersul, ne referim la noi, la oameni, mai precis la noi şi la numele noastre. Descoperim că ne este dificil să înţelegem raporturile semnificative dintre cuvinte şi lucruri, pentru că noi nu ştim prea bine de ce anumiţi oameni poartă anumite nume.
Referindu-ne la Facerea 1:1-4 şi Ioan 1:1-10, aflăm că lumea întreagă a fost creată de Dumnezeu prin cuvânt, chemând tot ceea ce este la existenţă. Astfel, cuvântul devine raţiunea fiecărui lucru. Din Facerea 2:19-20 aflăm că Adam pune nume fiinţelor vii din ascultare faţă de Dumnezeu, iar din Facerea 3:20 aflăm că Adam pune numele de Eva, femeii, raportându-se la experienţa sa personală.  Astfel, în trecut, numele se dădeau oamenilor din mai multe motive:
1.      pentru a marca apartenenţa la un grup (familie, neam, seminţie): în vechime, se putea ca toţi membrii unei familii de parte băbătească să poarte acelaşi nume, din generaţie în generaţie;
2.      pentru a evoca şi păstra în memorie un eveniment important asociat naşterii copilului: de ex. Isaac (vezi Facerea 17:17);
3.      pentru a descrie calităţi (ex. Old Shatterhand, Nşo-Ci);
4.      pentru a pune copilul sub protecţia unei divinităţi;
5.      ca formă de urare adresată noului născut (să fie aşa ca ...)
Şi multe, multe altele. Cu toate acestea, noi nu ştim foarte precis motivul pentru care am primit numele pe care le purtăm. Abia dacă ne sunt cunoscute semnificaţiile numelor noastre.
            Discutând în jurul modului cum se punea numele în vechime, constatăm că ele relevă o anumită percepţie a realităţii: unele sunt concrete (ex: Isaac), altele mai degrabă abstracte (ex: Nşo-Ci). Numele indian „Nşo-Ci”, care înseamnă „Zi Frumoasă”, se referă la frumuseţea sorei lui Winnetou, care este asemenea unei zile frumoase, mai precis: atunci când o vezi, simţi în suflet starea afectivă pe care ţi-o dă o zi frumoasă. În realitate, numele de Nşo-Ci este o metaforă. Prin urmare, am putea generaliza spunând că limbajul pe care-l folosim în viaţa de zi cu este, în mare parte, metaforic. Prin limbaj, prin vorbire, noi încercăm să descriem realităţile în care trăim sau pe care le trăim. Pe lângă acestea, mai exprimăm şi stările noastre afective, în raport cu realităţile descrise. Pentru aceasta, ne folosim de figuri de stil.
            Din multiplele exemple formulate de participanţi, alegem spre analiză enunţul: regina nopţii luminează câmpia. Sensurile enunţului pot diferi în funcţie de semnificaţiile expresiei regina nopţii:
  1. dacă regina nopţii = metaforă pentru „luna”, atunci verbul luminează are un sens propriu, iar metafora se referă trăirea generată de vederea lunii;
  2. dacă regina nopţii este utilizată în sens propriu (planta), atunci verbul luminează are un sens figurat şi se referă la starea sufletească generată de mirosul florilor de regina nopţii.
În ambele cazuri, enunţul regina nopţii luminează câmpia transmite mai mult decât o simplă informaţie, el încearcă să exprime şi starea de spirit a autorului, experienţa sa subiectivă. Concluzionăm că aceeaşi realitate poate fi transpusă în cuvinte în mod diferit, în funcţie de subiectivitatea autorului, dar poate fi şi înţeleasă diferit, în funcţie de subiectivitatea receptorului. Deci –n– persoane diferite pot descrie în –n– moduri diferite aceeaşi realitate, fără ca vreuna dintre ele să „mintă”. De asemenea, –n– persoane diferite pot recepta într-un număr infinit de moduri diferite acelaşi enunţ despre realitate, fără ca vreuna dintre acestea să „greşească”. În ultimă instanţă, sensul „corect” sau valoarea de „adevăr” a unui cuvânt sau a unei expresii rezidă în convergenţa sensurilor implicate / receptate. Am putea spune aşadar că „adevărul” este o convenţie? Ar merita să medităm asupra acestui lucru, nu-i aşa? De altfel, în limba română, cuvântul „cuvânt” provine din lat. conventus, „înţelegere”.
Analizăm practic acest aspect folosindu-ne de diferenţele care apar la nivel lexical şi la nivelul expresiilor idiomatice din limbi diferite, referitoare la realităţi similare.
De ex.:
  1. În dialectul Nunavik, din ramura inuită (eschimoşi), există circa 53 de termeni diferiţi pentru a desemna zăpada vs. în limba română, unde avem doar doi termeni, dintre care unul (nea) tinde deja să iasă din uz.
2.      It's raining cats and dogs  = plouă cu găleata – Analizând istoricul acestor cuvinte şi al acestor expresii, le înţelegem evoluţia semantică şi faptul că ele denotă experienţe diferite ale aceleiaşi realităţi.
Deci limba şi vorbirea denotă experienţe diverse ale realităţii şi, nu în ultimul rând, relevă modalităţi şi perspective diferite de a privi şi recepta lumea. Într-un sens, câtă vreme folosim în limbajul zilnic figuri de stil în intenţia noastră de a transmite experienţe ale realităţii, putem spune că fiecare vorbitor este în felul său un poet – cel puţin etimologic (gr. poiein, „meşteşugar, artizan”).
Expresiile din limba vorbită traduc experienţe din memoria colectivă şi, la un nivel mai restrâns, personal, din memoria noastră profundă. Unele dintre acestea sunt valorificate în artă sau exploatate în limbajul publicitar, în cel mediatic şi în cel politic, cu scopul de a atrage atenţia, de a persuada şi de a genera reacţii. Analizăm în acest sens câteva sloganuri publicitare, logo-uri comerciale şi mesaje politice.
Pentru noi, este foarte important să conştientizăm importanţa cuvântului şi a vorbirii frumoase şi corecte. O vorbire frumoasă şi corectă denotă un spirit curat şi o minte sănătoasă. Deloc întâmplător, în cultura medievală, gramatica era considerată una dintre artele specifice omului liber şi era reprezentată grafic prin imaginea unei femei care are mână o carte, iar în cealaltă instrumente medicale, sugerând prin aceasta că gramatica ar putea fi privită ca un fel de „terapeutică” a spiritului. De asemenea, este foarte important să căutăm să aflăm semnificaţia numelor noastre, mai ales dacă ştim că sunt nume de sfinţi. Nu în ultimul rând, este foarte important să căutăm să ne dezvoltăm vocabularul – putem face aceasta în special prin lectură şi prin exerciţii de scriere creativă, uneori chiar ca o formă de a ne petrece timpul (de ex.: în timp ce aştept tramvaiul mă gândesc la cum aş putea descrie în cuvinte diferite elemente din mediul înconjurător). Nu în ultimul rând, este foarte important să fim cât se poate de atenţi la limbajul mediatic, pentru a ne feri pe cât posibil de elementele manipulative şi seducătoare ale acestuia (un exerciţiu foarte bun în acest sens sunt cele de contragere).

În finalul primei părţi a atelierului, am citit fiecărui participant în parte etimologia numelui, din Mica enciclopedie onomastică.



Ca și activittate practică, fiecare a primit un fruct pe care a scris cu markerul câteva versuri despre fructul pe care îl țin în mâini. Au avut timp 10-15 minute, apoi au citit ceea ce au scris.
(ex. ”Într-un munte de gutui răscoapte
         numai una e turcoaz,
         e adevarată.
         Își caută disperată perechea,
         dar nu o va găsi
         E ca o stea pierdută-n
         marea de cartuște goale...”
Vlad, 13 ani




Pr.Constantin Jinga