sâmbătă, 20 noiembrie 2010

Atelier de tehnici grafice. Intrarea Maicii Domnului în Biserică

Astăzi am învățat tehnici grafice precum serigrafia, linogravura și monotipia la Facultatea de Arte și Design. Ne-a fost alături și  ne-a îndrumat dl. asist.univ.dr. Remus Rotaru care în primă fază ne-a prezentat atelierul de gravură cu toate mașinăriile din dotare, familiarizându-ne cu termenii și principiile grafice. Cum în 21 noiembrie se sărbătorește Intrarea Maicii Domnului în Biserică, Florina ne-a povestit despre acest moment important, iar imaginile pe care le-am reprodus în gravurile noastre reprezintă tocmai icoana  praznicului. Bineînțeles că părinții au fost la fel de curioşi precum copiii...



Mai apoi ne-am pus pe lucru... Așadar linogravură.





Urmează monotipia unde am reușit să ne murdărim (așa cum ne place...) pe mânuțe (și nu numai...)





Remus ne-a ajutat să învârtim la roata ce pune în mișcare presa pentru imprimarea monotipiei.



Foarte interesant a fost să învățăm despre o altă tehnică grafică și anume serigrafia.







sâmbătă, 13 noiembrie 2010

Despre post – prepararea pâinii

Am discutat despre post, despre paine. Apoi, copiii au desenat spice de grau si au primit un inger impletit din spice


 
Mai apoi, au primit putina faina si apa si au framantat painici, pe care le-au dus acasa pentru a le coace.






sâmbătă, 6 noiembrie 2010

Despre sărbătoarea Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil (8 noiembrie) – confecţionarea unor îngeri din trestie şi pănuşi de porumb

Îngerii au fost confecționati din trestie: corpul/haina îngerului fiind partea de sus a trestiei, prelungirea tulpinii s-a îndoit pentru a se obține capul, iar aripile, din panuși de porumb, au fost legate de trestie.





sâmbătă, 30 octombrie 2010

Despre toacă – poveste, obiceiuri, confecţionare

Dupa ce li s-a explicat copiilor ce este toaca (asa cum Noe chema animalele pe corabie înainte de potop, bătând toaca, așa preoții ne cheama la slujba în arca bisericii, prin toaca sau bătaia clopotului), fiecare copil primește o bucata de lemn de aprox 40 cm lungime, cu două găuri în partea de sus, pentru a lega o agățătoare. 



Copiii pictează toaca, iar în loc de ciocan, primesc câte o lingura de lemn. Acasă, copiii își cheamă la rugăciune părinții și frații, bătând toaca.






sâmbătă, 23 octombrie 2010

Pictură – Icoană pe sticlă – Răstignirea Domnului

Icoana pe sticla este o ramură a artei populare. Și de această dată am încercat să înțelegem și acest meșteșug pictând pe sticlă icoana Răstignirii Domnului. 
Prima etapă a fost transpunerea pe dosul sticlei a desenului...


....iar mai apoi am început să punem culoarea...




sâmbătă, 16 octombrie 2010

Arta ţesutului – Ţesutul covoarelor - în parteneriat cu Facultatea de Arte şi Design, Timişoara

Atelierul despre Arta țesutului l-am facut la Facultatea de Arte și Design sub atenta îndrumare a dl. asist.dr. Victor Gingiu. Mai întâi am povestit puțin despre războiul de țesut, iar mai apoi despre tehnica țesutului. L-am ascultat cu toții foarte atenți așteptând cu nerăbdare să ne punem și noi la lucru.

Și acum la treabă ... bucuria noastră, să cotrobăim și sa descâlcim ițele....

După ce ne-am pregătit materialele trecem la război (de țesut evident :-))

Ajutați de părinți, iar mai apoi singurei, am reușit să deprindem câte puțin din arta țesutului








 Multă atenție și îndemânare ne-a trebuit ca să transformăm ața colorată în mici semne de carte.



Dar ne-am bucurat cu toții când am vazut ce frumos este să țesem...