Vârsta: 11-15 ani
Tema: Lucruri -Cuvinte - Limbaje
Atelierul propune
un excurs analitic şi meditativ asupra semnificaţiei cuvintelor, asupra
raporturilor dintre cuvinte şi lucrurile desemnate, asupra raporturilor dintre
limbă, vorbire şi comunicare. Pornim de la câteva întrebări: cum se face că
anumite sunete desemnează anumite lucruri? De ce considerăm că unele sunete au
sens, iar altele nu? Cum se face că, dintre sunetele care înseamnă ceva pentru
noi, pe unele le considerăm cuvinte, iar pe altele nu? Ce deosebeşte un cuvânt de un sunet? Sau un
sunet cu sens, care nu este cuvânt, de un zgomot?
Pentru a ne facilita demersul, ne referim la noi, la oameni,
mai precis la noi şi la numele noastre. Descoperim că ne este dificil să
înţelegem raporturile semnificative dintre cuvinte şi lucruri, pentru că noi nu
ştim prea bine de ce anumiţi oameni poartă anumite nume.
Referindu-ne la Facerea 1:1-4 şi Ioan 1:1-10, aflăm că lumea
întreagă a fost creată de Dumnezeu prin cuvânt, chemând tot ceea ce este la
existenţă. Astfel, cuvântul devine raţiunea fiecărui lucru. Din Facerea 2:19-20
aflăm că Adam pune nume fiinţelor vii din ascultare faţă de Dumnezeu, iar din
Facerea 3:20 aflăm că Adam pune numele de Eva,
femeii, raportându-se la experienţa sa personală. Astfel, în trecut, numele se dădeau oamenilor
din mai multe motive:
1. pentru
a marca apartenenţa la un grup (familie, neam, seminţie): în vechime, se putea
ca toţi membrii unei familii de parte băbătească să poarte acelaşi nume, din
generaţie în generaţie;
2. pentru
a evoca şi păstra în memorie un eveniment important asociat naşterii copilului:
de ex. Isaac (vezi Facerea 17:17);
3. pentru
a descrie calităţi (ex. Old Shatterhand, Nşo-Ci);
4. pentru
a pune copilul sub protecţia unei divinităţi;
5. ca
formă de urare adresată noului născut (să fie aşa ca ...)
Şi multe, multe altele. Cu toate
acestea, noi nu ştim foarte precis motivul pentru care am primit numele pe care
le purtăm. Abia dacă ne sunt cunoscute semnificaţiile numelor noastre.
Discutând
în jurul modului cum se punea numele în vechime, constatăm că ele relevă o
anumită percepţie a realităţii: unele sunt concrete (ex: Isaac), altele mai
degrabă abstracte (ex: Nşo-Ci). Numele indian „Nşo-Ci”, care înseamnă „Zi
Frumoasă”, se referă la frumuseţea sorei lui Winnetou, care este asemenea unei
zile frumoase, mai precis: atunci când o vezi, simţi în suflet starea afectivă
pe care ţi-o dă o zi frumoasă. În realitate, numele de Nşo-Ci este o metaforă.
Prin urmare, am putea generaliza spunând că limbajul pe care-l folosim în viaţa
de zi cu este, în mare parte, metaforic. Prin limbaj, prin vorbire, noi
încercăm să descriem realităţile în care trăim sau pe care le trăim. Pe lângă
acestea, mai exprimăm şi stările noastre afective, în raport cu realităţile
descrise. Pentru aceasta, ne folosim de figuri de stil.
Din
multiplele exemple formulate de participanţi, alegem spre analiză enunţul: regina nopţii luminează câmpia.
Sensurile enunţului pot diferi în funcţie de semnificaţiile expresiei regina nopţii:
- dacă regina nopţii = metaforă pentru „luna”, atunci
verbul luminează are un sens
propriu, iar metafora se referă trăirea generată de vederea lunii;
- dacă regina nopţii este utilizată în sens propriu
(planta), atunci verbul luminează
are un sens figurat şi se referă la starea sufletească generată de mirosul
florilor de regina nopţii.
În ambele cazuri, enunţul regina nopţii luminează câmpia transmite mai mult decât o simplă
informaţie, el încearcă să exprime şi starea de spirit a autorului, experienţa
sa subiectivă. Concluzionăm că aceeaşi realitate poate fi transpusă în cuvinte
în mod diferit, în funcţie de subiectivitatea autorului, dar poate fi şi
înţeleasă diferit, în funcţie de subiectivitatea receptorului. Deci –n– persoane diferite pot descrie în –n– moduri diferite aceeaşi realitate,
fără ca vreuna dintre ele să „mintă”. De asemenea, –n’– persoane diferite pot recepta
într-un număr infinit de moduri diferite acelaşi enunţ despre realitate, fără
ca vreuna dintre acestea să „greşească”. În ultimă instanţă, sensul „corect”
sau valoarea de „adevăr” a unui cuvânt sau a unei expresii rezidă în
convergenţa sensurilor implicate / receptate. Am putea spune aşadar că
„adevărul” este o convenţie? Ar merita să medităm asupra acestui lucru, nu-i
aşa? De altfel, în limba română, cuvântul „cuvânt” provine din lat. conventus, „înţelegere”.
Analizăm practic acest aspect folosindu-ne de diferenţele
care apar la nivel lexical şi la nivelul expresiilor idiomatice din limbi
diferite, referitoare la realităţi similare.
De ex.:
- În
dialectul Nunavik, din ramura inuită (eschimoşi), există circa 53 de
termeni diferiţi pentru a desemna zăpada vs. în limba română, unde avem doar doi termeni, dintre care
unul (nea) tinde deja să iasă
din uz.
2. It's raining cats and dogs = plouă cu găleata –
Analizând istoricul acestor cuvinte şi al acestor expresii, le înţelegem
evoluţia semantică şi faptul că ele denotă experienţe diferite ale aceleiaşi
realităţi.
Deci limba şi vorbirea denotă experienţe diverse ale
realităţii şi, nu în ultimul rând, relevă modalităţi şi perspective diferite de
a privi şi recepta lumea. Într-un sens, câtă vreme folosim în limbajul zilnic
figuri de stil în intenţia noastră de a transmite experienţe ale realităţii, putem
spune că fiecare vorbitor este în felul său un poet – cel puţin etimologic (gr. poiein, „meşteşugar, artizan”).
Expresiile din limba vorbită traduc experienţe din memoria
colectivă şi, la un nivel mai restrâns, personal, din memoria noastră profundă.
Unele dintre acestea sunt valorificate în artă sau exploatate în limbajul
publicitar, în cel mediatic şi în cel politic, cu scopul de a atrage atenţia,
de a persuada şi de a genera reacţii. Analizăm în acest sens câteva sloganuri
publicitare, logo-uri comerciale şi mesaje politice.
Pentru noi, este foarte important să conştientizăm
importanţa cuvântului şi a vorbirii frumoase şi corecte. O vorbire frumoasă şi
corectă denotă un spirit curat şi o minte sănătoasă. Deloc întâmplător, în
cultura medievală, gramatica era considerată una dintre artele specifice omului
liber şi era reprezentată grafic prin imaginea unei femei care are mână o
carte, iar în cealaltă instrumente medicale, sugerând prin aceasta că gramatica
ar putea fi privită ca un fel de „terapeutică” a spiritului. De asemenea, este
foarte important să căutăm să aflăm semnificaţia numelor noastre, mai ales dacă
ştim că sunt nume de sfinţi. Nu în ultimul rând, este foarte important să
căutăm să ne dezvoltăm vocabularul – putem face aceasta în special prin lectură
şi prin exerciţii de scriere creativă, uneori chiar ca o formă de a ne petrece
timpul (de ex.: în timp ce aştept tramvaiul mă gândesc la cum aş putea descrie
în cuvinte diferite elemente din mediul înconjurător). Nu în ultimul rând, este
foarte important să fim cât se poate de atenţi la limbajul mediatic, pentru a
ne feri pe cât posibil de elementele manipulative şi seducătoare ale acestuia
(un exerciţiu foarte bun în acest sens sunt cele de contragere).
În finalul primei părţi a atelierului, am citit fiecărui participant în parte etimologia numelui, din Mica enciclopedie onomastică.
Ca și activittate practică, fiecare a primit un fruct pe care a scris cu markerul câteva versuri despre fructul pe care îl țin în mâini. Au avut timp 10-15 minute, apoi au citit ceea ce au scris.
(ex. ”Într-un munte de gutui răscoapte
numai una e turcoaz,
e adevarată.
Își caută disperată perechea,
dar nu o va găsi
E ca o stea pierdută-n
marea de cartuște goale...”
Vlad, 13 ani
Pr.Constantin Jinga
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu