miercuri, 18 aprilie 2012

Psalmii, bucuria întâlnirii cu Dumnezeu


Toţi  suntem chemaţi să trăim o viaţă de rugăciune, smerenie, mulţumire şi credinţă. Fiecare dintre aceste idei, profund tratată în Psalmi, ar trebui să stea la temelia existenţei noastre.
De aceea, am ales să ne bucurăm împreună de cuvintele minunate şi pline de înţelepciune ale psalmilor, de întâlnirea cu Însuşi Dumnezeu, în cadrul Atelierelor de creaţie.
Atelierele de creaţie se concretizează în activităţile ce se desfăşoară pe parcursul a 9 întâlniri cu copiii (4-9 ani), sâmbăta, între orele 10-12, la Clubului pentru copii al Fundaţiei Antimis, Peştişorul de aur.

Tema activităţilor este: Psalmii – bucuria întâlnirii cu Dumnezeu.
În cadrul Atelierelor, copiii vor învăţa că:
-    Psalmii sunt o modalitate de a ne ruga lui Dumnezeu;
-    Vor realiza o carte care să conţină psalmi ce vorbesc despre zilele creaţiei;
-    Vor confecţiona diferite obiecte care să amintească de psalmii despre care au învăţat.
         
La finalul unei activităţi, fiecare copil va avea câte un obiect, realizat de el, care să ilustreze învăţătura din psalmul ales. În urma celor 9 ateliere, copiii se vor bucura de o carte ce va conţine psalmi ce amintesc de creaţie, precum şi de diferite obiecte realizate cu elemente din natură (pietre, plante, lemn, piele, hârtie, pene).
Atelierele se structurează pe două componente: spirituală şi practică.
Cei mici vor învăţa:
 1. spiritual sau duhovniceşte
-                 Despre psalmi: Ce sunt? De ce sunt necesari? Cum folosim psalmii, ca rugăciune?
-                Psalmi care să evidenţieze:
- Învăţătura despre Dumnezeu;
- Frumuseţea lumii create;
- Atitudinea omului faţă de Dumnezeu şi faţă de creaţie
 2. practic
-                Confecţionarea unor obiecte, având ca obiectiv formarea şi dezvoltarea unor abilităţi practice, de îndemânare
 De asemenea, se va lucra frontal, dar şi pe grupe, în funcţie de activitatea ce urmează a fi desfăşurată.

Obiective:
  •  să conştientizeze importanţa actului rugăciunii;
  •  să vorbească despre rugăciunile cunoscute lor, dar şi despre formele de rugăciune;
  •  să-şi dezvolte deprindera de a se ruga individual şi într-o comunitate;
  •  să descopere Psalmii ca o cale de rugăciune deplină;
  •  să memoreze şi să mediteze asupra conţinutului unor psalmi aleşi;
  •  să-şi cultive prietenia faţă de colegi, în spiritul iubirii creştine, al înţelegerii diversităţii şi al discernerii între bine şi rău;
  • să-şi dezvolte îndemânarea şi a imaginaţia.
Programul atelierelor:
- 17 martie – Despre om (Psalmii 8, 4-5; 102,15; 143, 4). Modelaj din lut;
- 24 martie – Bunavestire. Felicitări pentru mama. Finalizarea cărții ”Din Psalmi cetire...”

Copiii vor strânge într-un plic, la fiecare activitate, foile/cartoanele cu tema şi psalmii despre care s-a vorbit. La finalul celor 9 activităţi, foile/cartoanele se vor aduna într-o cărticică despre Psalmi: Din Psalmi cetire...  
 
  coordonator: Florina Jinga