sâmbătă, 12 mai 2018

Simboluri, semne și povești - al doilea atelier

Hristos a înviat!

În dimineața aceasta, ne-am adunat de la început afara, pe covoarele cu semne și am continuat poveștile. De data aceasta am citit O poveste scrisă cu acul, din cartea Cristinei Andone, „Enescu și hora razelor de soare”. Am descifrat semnele de pe ii, am admirat o maramă, am scris semne pe pânză, ca pregătire pentru „scrierea” lor cu acul. :)







  





La final, am țesut semne de carte cu fir de borangic.


O dimineață plină de bucurie!




sâmbătă, 5 mai 2018

Simboluri, semne și povești

Hristos a înviat!

Ne-am întâlnit de dimineață cu bucurie și copiii, până s-au așteptat unii pe alții, au desenat, mai întâi, icoane cu șabloane (sunt, de fapt, șabloane pentru ornarea colivelor).


Apoi ne-am amintit de Sfântul Gheorghe, pe care l-am sărbătorit în 23 aprilie (alte activități despre Sf. Gheorghe aici) și am colorat icoana cu Sfântul Gheorghe. Am povestit apoi despre Sfântul și dreptul Iov, pe care îl sărbătorim mâine, în 6 mai. Am discutat despre răbdare și pentru a ne exersa răbdarea, am ieșit în curte, pregătiți să semănăm boabe de fasole și, cu răbdare, să le udăm, să vedem cum cresc.






Am rămas afară, ni s-au alăturat și doamnele de la atelierul de cusături, și am pus la cale povești stârnite de semnele cusute, cu muuultă răbdare. Am pornit într-o joacă să ghicim semne: de punctuație, de circulație, semne de tot felul și am ajuns la semnele de pe covoarele pe care ne-am așezat, de pe o troiță, un vas și o lingură din lemn. Am înțeles că sunt un alfabet aparte și atunci am citit și am împărțit fiecărui copil șabloane cu semnele de cer și de pământ.
Le-am explicat, după cum am învățat de ceva timp, de pe blogul http://semne-cusute.blogspot.ro/.


Apoi, am imaginat povești de la semnele desenate. S-ar putea spune că n-au ce povesti cei prea mici, însă au avut povești tare frumoase!  Multe sunt înregistrate, pentru cei mici nu știu să scrie 
Povestea stelelor
Au fost odată ca niciodată niște stele care au picat pe pământ. Păsările au zburat cu ele (să le ducă înapoi), dar n-au putut. Berbecii au încercat să le ducă înapoi cu coarnele lor, dar nu au izbutit. (Ele) au urcat pe coloana infinitului și au ajuns acasă. (Ioana, 7 ani)









De cusut, n-am apucat. Deocamdată  Dar au cusut doamnele de la atelierul nostru de cusut