sâmbătă, 10 martie 2018

Sâmbăta a treia din Postul Mare - despre Sfânta Cruce



În sâmbăta a treia din Postul Mare am vorbit despre duminica a treia din Post :).
Mai întâi, ne-am rugat, ca de obicei, înainte de începerea activității.

Ne-am amintit că suntem în Postul Mare și am colorat o imagine cu Doamna Post, dintr-o cărticică găsită la Jumbo. Am colorat imaginea și am explicat:
- de ce Doamna Post nu are gură ( pt în post vorbim mai puțin și doar ceea ce e necesar și mâncăm mâncare de post);
- de ce are Doamna Post 7 picioare ( câte unul pentru fiecare săptămână)
- de ce îi tăiem cu un creion picioarele Doamnei Post, în fiecare săptămână (pentru a ști în ce săptămână suntem, din cele șapte de post)



Apoi, am continuat discuția, pornind de la ultima rugăciune rostită, a Sfintei Cruci:

Doamne ajută cui sărută
Sfântă Crucea Ta
Și se-nchină și se roagă,
Însemnându-se cu ea.
Amin

Am vorbit despre semnificația crucii, despre Duminica Sfintei Cruci și am citit din Sfânta Evanghelie după Marcu 8, 34:
„Oricine voiește să vină după Mine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie.” spune Mântuitorul.

Am povestit despre simbolurile pe care le-am lipit pe crucea pictată: crucea, potirul, porumbelul și peștele:
Crucea - unul din simbolurile creștinului (de ce cruce? cum ne facem cruce? ce semnifică fiecare gest/mișcare?)
Potirul - Sfânta Împărtășanie ( ce e? cum/când o primim? de ce e importantă?)
Porumbelul - simbolul Duhului Sfânt (când S-a arătat Duhul Sfânt sub forma unui porumbel?)
Peștele -  simbolul Mântuitorului (în lb. greacă: pește = IHTIS, adică Iisus Hristos Fiul Lui Dumnezeu)

Așadar, pe crucea pe care am pregătit-o astăzi, este „scrisă”, în simboluri, o întreagă poveste.







sâmbătă, 3 martie 2018

A doua sâmbătă din Postul Mare - Sfântul Gherasim de la Iordan

Pentru că în 4 martie este ziua Sfântului Gherasim de la Iordan, am povestit cu cei mici despre acest sfânt și am confecționat leușori, care să le aducă aminte copiilor despre istoria Sfântului Gherasim.

Am citit din două cărți pentru copii: Sfântul și leul, apărută la Editura Potamitis, și Cuviosul Gherasim și leul, apărută la Editura Grăuntele de muștar.

Am avut discuții serioase cu copiii (3-10 ani) despre blândețea și loialitatea leului, despre cât e de posibil ca leul să fie credincios salvatorului său și nu sălbatic, despre cum erau animalele în rai, înaintea lui Adam și a Evei, despre adevăr și legendă.

Ca activitate, copiii au confecționat un leușor din carton colorat și lână.
Altă activitate despre Sfântul Gherasim o găsiți aici.

De asemenea, am cusut pe lemn inimioare pentru mame.





În final, am povestit puțin despre Vindecarea slăbănogului din Capernaum, pericopa evanghelică ce se va citi mâine. 


sâmbătă, 24 februarie 2018

Prima sâmbătă din Postul Mare

Ne-am propus să facem mai multe lucruri azi și am și reușit :-)


- mai întâi, am vorbit despre Postul Mare, despre ziua de azi, prima sâmbătă din post, când se face pomenirea morților, se aduce colivă și ne amintim de Sfântul Teodor Tiron, de la care a rămas acest obicei, al pregătirii colivei; am citit povestea Sf. Teodor din cartea 12 Luptători și Eroi adevărați (Editura Nepsis, Timișoara, 2017);



- am discutat despre Duminica Ortodoxiei, prima duminică din Postul Mare, am pictat/lipit icoane pe care le vom purta în mâini mâine, de Duminica Ortodoxiei, în fața altarului;



- am povestit despre mărțișor, baba Dochia,  din cartea Iuliei Iordan, Povești din calendar , despre Dorgobete și am pregătit și noi mărțișoare:




...și toate în tihnă, pe acorduri de muzică clasică în surdină :-)


duminică, 29 octombrie 2017

Toamna, dovleacul și Sfântul Dimitrie

Ne-am reîntâlnit cu bucurie după muult timp.
Astăzi am povestit despre toamnă, roade și bunătăți de toamnă.
După rugăciunile de început, ne-am adunat cu nerăbdare în jurul coșurilor pline de culoare tomnatică și am descris ce vedem.

 


Apoi, ne-am strâns în cerc, după obicei, în sala „de povești” și am povestit despre un fermier și legumele lui, din cartea The Pumpkin Patch Parable, scrisă de Liz Curtis Higgs.


Pornind de la poveste și de la imaginile din carte, am zăbovit și pe textul parabolei semănătorului (Luca 8,5-15), dar și pe textul de la Matei 6,22 („Luminătorul trupului este ochiul, deci, dacă ochiul tău e curat, tot trupul tău va fi luminat”). Am discutat cuvintele de mai jos (de aici)

Pumpkin Patch Parable book study companion activities for Kindergarten

Am povestit apoi despre Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de Mir, din cartea 12 Luptători și Eroi adevărați, Ed. Nepsis, Timișoara, 2017, pe care l-am sărbătorit în 26 octombrie;


Imagini pentru 12 luptatori si eroi adevarati







După poveste, le-am spus copiilor ce vom lucra când ne întoarcem în sala alăturată:
- „vopsim” ștergare cu boabe de struguri;
- sculptăm dovleci zâmbitori ( precum în povestea Parabola dovleacului);
- confecționam prapuri din frunze, cu icoana Sfântului Dimitrie Izvorâtorul de Mir;
- povestim, ca la șezătoare, despre sărbătorile ce vor veni și plecăm acasă cu o „recoltă bogată” :)

Zis și făcut:
- „vopsim” ștergare cu boabe de struguri (o activitate similară găsiți aici)




- sculptăm dovleci zâmbitori




- confecționam prapuri din frunze, cu icoana Sfântului Dimitrie Izvorâtorul de Mir;



La final, le citesc poezia Dovleacul portocaliu, din vol. „Poezii cu iz de Filocalii”, Mănăstirea Diaconești.



Plecăm cu desaga încărcată cu povești, lucrări, fructe, legume și bucurie cât cuprinde. :)

miercuri, 19 aprilie 2017

Învierea Domnului

Hristos a înviat!
Serbarea de Paști de anul acesta:


Fotografia postată de Florina Jinga.

Fotografia postată de Florina Jinga.

Fotografia postată de Florina Jinga.


Povestitorul:
„După ce a trecut sâmbăta, când se lumina de ziua întâi a săptămânii (Duminică), au venit Maria Magdalena şi cealaltă Marie, ca să vadă mormântul. Şi iată s-a făcut cutremur mare, că îngerul Domnului, coborând din cer şi venind, a prăvălit piatra şi şedea deasupra ei ...”
(Matei 28, 1-2)
 Mironosiţa 1:
A murit Domnul Hristos,
Răstignit preadureros,
A murit Domnul cel bun
Şi merg la mormânt să-I pun
Miruri de înmormântat,
Miresme... Pe cruce-a stat
Trei ceasuri în miez de zi...
Durerea cum voi opri?
Dorul cum voi ostoi?

Mironosiţa 2:
Era însuşi Domnul meu
Şi Fiul lui Dumnezeu...
Vai! Pe cruce a murit,
În giulgiu L-au învelit,
Maica-n lacrimi L-a scăldat,
Sub piatră L-au încuiat...
Inima în piept mi-a stat
Când El pe cruce-a strigat:
„În mâinile Tale, Tată,
Îmi dau sufletul îndată”...

Mironosiţa 3:
Ah, cruzi oameni L-au ucis,
Iar El Raiul ne-a promis;
Îl băteau, Îl chinuiau,
Dar speranţa nu I-o luau;
Doamne, Doamne, unde eşti?
De ce iar ne părăseşti?
Noi suntem biete femei,
Acum plângem, căci acei
Ce gând rău şi-au împlinit
De la noi ni Te-au răpit...

Mironosiţa 4:
Şi-mi amintesc
Şi mă uimesc:
Cu o săptămână înainte
Lumea avea inima fierbinte;
L-au întâmpinat pe-Învăţător
În mulţime mare de popor,
Ca pe-un Împărat, cu rămurele,
Cu strigări, cu glasuri subţirele,
Laude cu toţii I-au strigat
În Ierusalim când a intrat!
Iisus - al păcii Împărat!

Mironosiţa 5:
Se aude cineva.
Să ne-ascundem?
Să ne-ntoarcem?
Sunt soldaţii oare?
Fetelor, ce facem?
Am uitat de dânşii,
Sunt puşi să-L păzească,
Ah, şi zorii zilei
Încep să mijească...
Ne vor vedea...
Iar piatra, cum o vom da?
Cine ne va ajuta?
Singure, nu vom putea.

Îngerul 1:
Nu mai plângeţi, dragi surori,
Ce-aţi venit ca la mormânt?
A-nviat Domnul cel Sfânt!
De ce miruri aţi adus?
Doar Domnul vouă v-a spus
Că-n mormânt mult nu va sta,
Că din morţi va învia.
Mare e puterea Sa!

Îngerul 2:
Blânde suflete, surori,
Bucurie să luaţi,
Tânguirea să lăsaţi.
Degeaba v-aţi întristat.
Căci Hristos a înviat!
Bucuraţi-vă mereu
De Fiul lui Dumnezeu!

Mironosiţa 6:
N-aud bine sau visez?
Aud sau imaginez?
Este pura realitate
Sau sunt vorbe dintr-o carte? 
Aşa e? Hristos a înviat
Cu putere de-Împărat?
Fetelor, e-adevărat?
Inima s-a-nfiorat!

Îngerul 3:
Bucuraţi-vă, sfinte femei,
Aţi ajuns până-n zorii zilei
Celei mai cinstite pe pământ
Pentru că Hristos a înviat,
Sufletul din moarte a sculat!

Mironosiţa 7:
Să vestim şi lumii, spre folos,
Că a înviat Domnul Hristos,
Să se ştie că-i Mântuitor,
Pentru omenire salvator.
Haideţi pe Apostoli să-i vestim,
Împreună să ne veselim!



Femeile mironiosite ies din scenă în grabă.
Intră în scenă soldaţii şi sutaşul care i se închină lui Pilat.

Soldatul 1:
A înviat, stăpâne!
A înviat!
Nazarineanul a înviat!

Pilat:
Cine? Iisus a înviat?
Evreul cel nevinovat?
Nu pot să cred... E prea ciudat...
Lângă mormânt, nu voi aţi stat?

Sutaşul:
Am fost de pază, dar spre zori
Cutremur ce ne-a dat fiori -
Piatra în lături am găsit,
Iar trupul celui Răstignit
Nu mai era... Am înlemnit!
Deci datoria ne-am făcut,
Nu am dormit, nici n-am putut,
Frică de moarte ne era
Şi inima ne era grea.

Pilat (vorbind cu sine însuşi):
Soţia mea, ce-i drept, mi-a zis
Că a avut anume vis:
Despre acest Om nepătat,
Cum că ar fi fără păcat...
Dar sfatul ei n-am ascultat...

Soldatul 2:
Ce-i de făcut? S-a dovedit
Puterea celui Răstignit.                                                                          
Dacă a înviat din morţi,
Acum o să-L cinstească toţi!

Apar Ana şi Caiafa, mergând apăsat, cu mâinile la cingătoare. Ei au bărbi albe şi haine lungi. Pilat îi priveşte cu asprime, apoi părăseşte locul. Rămân soldaţii şi arhiereii. Aceştia scot o pungă cu bani şi o arată soldaţilor.

Ana:
Ce credeţi despre acel Om,
Pe care L-au furat în somn
Apostolii, ortacii Lui,
Din peştera mormântului?

Soldatul 1:
Nu L-au furat,
A înviat!

Caiafa (săltând punga):
Ia mai gândiţi-vă niţel,
Cum să învie tocmai El,
Cel pironit, cel Răstignit,
Cel ce a fost batjocorit!...
Putere de ar fi avut,
De pe Cruce-ar fi coborât!
Vreun semn din cer El ar fi dat,
De era El vreun împărat!

Soldatul 2:
Eram acolo!
A înviat!

Ana (în timp ce Caiafa sună punga):
Iată ce vă propunem noi:
Să primiţi punga asta voi,
Iar cineva de v-o-ntreba
De a-nviat Iisus ori ba,
Să-i spuneţi că n-a înviat,
Că e zvon, nu-i adevărat,
Şi că, pe când dormeaţi adânc,
A fost furat, El, din mormânt.
Apostolii trupul I-au luat,
Lespedea ei au depărtat,
Şi au minţit c-a înviat!

Soldat 3:
Dar... nu L-au furat,
A înviat
E-adevărat,
A înviat!

Ana şi Caiafa le arată cu degetul punga şi clatină din cap, sugerând că trebuie să se oprească din îndârjirea cu care susţin că Hristos a înviat.
Soldaţii se sfătuiesc între ei. Sutaşul se retrage. Ceilalţi trei se întorc spre arhierei.

Marele Preot:
V-aţi gândit, v-aţi răzgândit?
Iată ce-aveţi de-mplinit:
Mergeţi în Ierusalim,
Răspândiţi ce noi voim,
Că Iisus cel Răstignit
Din mormânt nu a ieşit,
Ci Apostolii L-au luat
Şi zvon fals lumii au dat;
Fără grijă voi să fiţi,
Cu nimic n-o să plătiţi
Că dormeaţi făr' să păziţi!
Iar banii... o să-i primiţi!

Ei iau banii şi-i împart între ei, apoi se retrag.

Ana (către Caiafa):
Era prea periculos
Şi prostimii de folos
Să se ştie altceva...
Atunci, ce vom câştiga?
N-are cum să fie El
Fiul Domnului din Cer.
Să credem c-a înviat
Cel pe Care L-am trădat?
Nu, nu e adevărat...

Mironosiţa 8:
Doamne, cum de-ngăduieşti
Oameni răi să nu loveşti?
Hristosul a înviat,
Nimeni trupul nu I-a luat.
Căci El era încuiat
În mormântul ferecat
Şi păzit, pecetluit,
Iar soldaţii au minţit...

Mironosiţa 9:
Cum să-L fure cineva?
Lespedea, cine s-o dea?
Apostolii se-ascundeau,
De frică, nu mai credeau;
Iar soldaţii - nu dormeau.

Toate personajele (reapar şi spun în cor):
Dar iată, minciuna n-a rezistat
Prin piatră s-a spulberat!
Până azi vestea s-a dus
C-a-nviat Domnul Iisus.
Vă spunem şi noi frumos:

A-nviat Domnul Hristos!