A fost odată un obiect rotitor de care copiii nu s-au mai desprins și pe care l-ar învârti întruna. Și pentru că nu avea nume, i-au spus: ventilator, morișcă, flex, motor, infinit. Dar parcă nu i se potrivea nicicare...
Și atunci l-au învârtit și au călătorit un pic în timp, unde au aflat că se numește vârtelniță și că era de mare folos pentru a aduna în ghem firele de țesut/cusut/croșetat. Și firele invizibile de timp. Și anotimpurile.
Și am adus din trecut poveștile cămășuțelor pentru copii, atârnate între crengile copacilor (pe unele dintre ele le veți găsi la descrierea fotografiilor).
Și am scris cu semne alte povești pe asfalt, care vor rămâne până ploaia le va lăsa acolo 
24 iunie, Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, Sânzienele
Odată, demult, o fetiță nerăbdătoare, dorea să crească repede. Să nu mai asculte de nimeni, să facă ce vrea și din cauza acesta era mereu nemulțumită. Atunci, mama i-a cusut o cămășuță fermecată, cu multe vârtelnițe mov, de culoarea vântului, care s-o ducă departe, ca vântul și ca gândul. Astfel că, atunci când fetița devenea nerăbdătoare, încruntată și nemulțumită, îmbrăca ia cusută de mama ei și, cât ai clipi, călătorea pe tărâmuri fermecate, cu anotimpuri preferate. Și mereu era protejată, pentru că mama lăsase, ca strajă pe cămașă, și o vârtelniță verde, care s-o ferească de răutăți.
Călătoriile nu erau foarte lungi, nici prea scurte, iar când se întorcea fetița și dezbrăca ia, era din nou veselă și pe deplin mulțumită.
Călătoriile nu erau foarte lungi, nici prea scurte, iar când se întorcea fetița și dezbrăca ia, era din nou veselă și pe deplin mulțumită.
