sâmbătă, 8 octombrie 2016

Despre dragostea lui Dumnezeu, Sfânta Parascheva și Sfântul Evanghelist Luca


Crinul Moldovei
Doamne ajută!
Am reluat cu bucurie activitățile cu cei mici si cu cei mari!

Astăzi ne-am întâlnit la biserică și ne-am amintit de dragostea lui Dumnezeu pentru noi: am ascultat cum ne bate inima și ne-am amintit cum, „cu fiecare bătaie a inimii Dumnezeu ne spune: te iubesc-te iubesc-te iubesc”-  Maica Siluana.

Apoi am făcut un exercițiu: am atins cu o pana mâna colegului, în timp ce el ținea ochii închiși. Fiecare a spus ce a simțit: mângâiere, atingere fină, blândețe, ceva pufos, gâdilici, nimic.

Am asociat această atingere cu felul în care Dumnezeu ne atinge sufletele: discret, cu blândețe, cu duioșie, iar noi Îl putem simți astfel. Sau putem să nu-L simțim deloc, dacă nu suntem atenți.

Am povestit despre Sfânta Paraschiva și am prezentat imagini din cartea Crinul Moldovei, de Brândușa Vrânceanu, Ed. Nepsis,  Timișoara, 2015.

Apoi cei mici au colorat icoana Sfintei Paraschiva și au completat fișa referitoare la Sfânta Paraschiva, din Caietul meu de religie, cl. a II-a, Ed. Marineasa, 2005




Apoi, am vorbit de prima icoană a Maicii Domnului (de care ne amintim în 12 octombrie), pictată de Sfântul Evanghelist Luca, (pe care îl prăznuim în 18 octombrie) și de cum s-au așezat lucrurile: copiii mai măricei au început azi, 8 octombrie,  Atelierul de pictură de icoane pe sticlă.

Copiii au primit un material listat, preluat de aici.



Ne-am încălzit apoi cu un ceai cald și o vorbă bună, copii și părinți.

Niciun comentariu: