În Duminica Iertării, ne amintim cât de nesiguri sunt pașii noștri pe calea Postului. Este o cale pe care uneori aproape că n-o vedem, desfășurându-se înaintea noastră (ca firul roșu și subțire prin iarbă). Nu găsim imediat răspunsul la întrebarea „ce să fac să postesc?”. Și apoi, răspunsurile sunt timide, la început de călătorie spre Înviere, scrise pe hârtiuțe bătute de vânt și umede de la ploaie, ca inimile noastre care repetă teoria și nu mai știu să ceară iertare, să caute împăcarea...
„Ce să fac, dacă fratele meu mă bate? Să stau așa, să nu țip la el? Cum să-l iert?; Să nu mă cert? Asta e foarte greu!”
Să ne întărim inimile cu dragoste, curaj, să mergem înainte cu ochii deschiși, căutând întâlnirea cu cei din jur, în pace. Să lăsăm ca bucuria Învierii să se așeze în noi, încet-încet...
Post binecuvântat 
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu