sâmbătă, 2 octombrie 2010

ArteNative. Ludoteca tradițională


ArteNative. Ludoteca tradiţională

În orizontul tradiţional, omul este meşteşugarul congenital, care îşi desăvârşeşte abilităţile încă din primele momente ale vieţii sale. Până la o vreme, aceasta se petrece prin joc şi voie bună; aici, jocul este metoda prin care copilul descoperă înţelepciunea şi iubirea.
Programul ArteNative. Ludoteca tradiţională propune un mediu de valorificare prin joc a acestui univers devenit intim şi, totodată, o cale de aducere la lumină a unor iscusinţe care, în contextul educaţional actual, tind să fie refuzate copilului. Efortul nostru se concretizează prin organizarea de activităţi practice, menite să asigure dezvoltarea plenară a celor implicaţi. Aceste activităţi sunt de inspiraţie tradiţională şi se bazează pe concepţia iudeo-creştină despre artă şi meşteşug, ca lucrări care implică fiinţial omul şi îl împlinesc după chipul şi spre asemănarea întru care a fost creat.

Atelierele ludice  se concretizează în activităţile ce se  desfăşoara pe parcursul a 8 întâlniri cu copiii (4-12 ani), sâmbăta, între orele 10-12, la Clubului pentru copii al Fundaţiei Antimis, Peştişorul de aur.
Copiii vor fi împărţiţi pe grupe, pe vârste şi în funcţie de atelierele la care participă.

           Obiective:
-          dezvoltarea interesului pentru artă (pictură, modelaj, sculptură) şi tradiţii, realizarea unei ed. interdisciplinare;
-          familiarizarea şi aplicarea criteriilor estetice şi morale în aprecierea valorilor culturale;
-          dezvoltarea unor abilităţi practice în vederea valorificării culturii tradiţionale şi a patrimoniului cultural imaterial;
-          dezvoltarea inteligenţei creatoare, a intuiţiei şi a imaginaţiei copiilor
-          dezvoltarea personală a copiilor prin cunoaştere de sine şi a celorlalţi, pornind de la integrarea unui eveniment semnificativ în cadrul colectivului;

Tema de lucru a programului este „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” (Vovidenia), ca sărbătoare cu ocazia căreia se celebrează, între altele, un anumit model educaţional tradiţional, bazat pe creşterea spirituală a copilului şi pe cultivarea unor abilităţi specifice. Astfel, în tradiţia iudaică, se obişnuia ca fetele să fie aduse la Templu de la vârsta de 3 ani. Până la vârsta de 15 ani, ele se familiarizau cu prevederile Legii şi în acelaşi timp deprindeau anumite meşteşuguri tradiţionale. În mediile tradiţionale din zona rurală, sărbătoarea este asociată metaforei deschiderii universurilor şi metaforei luminii, ca element simbolic indispensabil cunoaşterii.


Programul Atelierelor ludice:

- coordonator – Laura Ioana Moldovan

- coordonator – Florina Jinga

- coordonator – Laura Ioana Moldovan

- coordonator – Florina Jinga

- coordonator – Florina Jinga

- coordonator – Cătălina Chelaru

- coordonator - Florina Jinga

- coordonator – Laura Ioana Moldovan

Niciun comentariu: