Hristos a înviat!
luni, 17 aprilie 2023
duminică, 19 martie 2023
Despre Postul Mare și Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul
Până la urmă despre ce este postul?
Despre a te întoarce către tine însuți și a te privi ca-ntr-o oglindă. Despre a nu întoarce capul în altă parte, dacă nu îți place ceea ce vezi și a încerca să faci ceva să îți placă, fără cosmetizări;
Despre cum îți este privirea, ce îți spun ochii, ce-ți spune inima;
Despre cum ți-e zâmbetul care, da, poate fi de mai multe feluri;
Chiar și despre cum ne ducem crucea, care o fi ea...
duminică, 5 martie 2023
Duminica Ortodoxiei
„Este o bucurie să vedem acum alternanța aceasta a sfinților din Împărăția cerurilor (reprezentați ca icoane pe zidurile bisericii), ținându-ne în brațe pe noi, oamenii care venim la biserică și care dorim să ne sfințim, care ne ținem copiii în brațe, iar copiii, la rândul lor, ținând în brațe icoane cu sfinți. Cu toții suntem în biserică, în brațele Maicii Domnului Platytera.”
(Pr. Constantin Jinga, în Duminica Ortodoxiei)
duminică, 26 februarie 2023
Pregătire pentru începutul Postului Mare
„Postul Mare e un dar minunat, o vreme aparte care aduce în fiecare an echilibru în inimile noastre. ”
Ne întrecem care mai de care să fim primii, să ieșim în evidență, să ne vadă lumea.
Ne cățărăm pe scaun, ne străduim să ne păstrăm echilibrul, cu mâna întinsă spre bec/neon, ca piatra noastră fluorescentă să fie mai luminoasă decât pietrele celorlalți. Ce grozavi suntem!
Dar, dacă vine vorba de sufletul nostru, de viața noastră în raport cu Dumnezeu, mai suntem la fel de motivați? Mai vrem să ne apropiem la fel de mult de Lumină, fără să ne întrecem cu alții, ci doar cu noi înșine? Și, după ce ne-am apropiat și am luat un pic de Lumină, o știm păstra și apoi să o împărțim și altora? Și, dacă ni se întunecă iar inima, mai suntem dispuși s-o luăm de la capăt?
De mâine începem călătoria spre Înviere.
Din când în când, ne mai poticnim și avem nevoie de un sprijin.
Cartea „Să îngrijim grădina inimii noastre. Cugetări zilnice pentru familie de-a lungul Postului Mare.” (de E. Bjeletich și K. Wenger, Ed. Doxologia, 2021) ne vine în întâmpinare.
duminică, 15 ianuarie 2023
Vindecarea celor 10 leproși (Luca 17, 11-19)
Poate că acum, la început de an este momentul cel mai bun să privim în grădina tainică a inimilor noastre, să vedem ce a răsărit din ce am semănat anul trecut, ce a înflorit, ce s-a uscat. Dacă au pătruns buruienile gândurilor, faptelor răutăciose și ne-au secătuit, să lăsăm ușile inimilor deschise și să începem să lucrăm mai atent ca parfumul florilor rugăciunii, iertării, păcii, generozității, recunoștinței să se înalțe către Cer.
Alte activități, la acesată pericopă evanghelică, găsiți accesând link-urile de mai jos:
Abonați-vă la:
Postări (Atom)



























