Pagini

duminică, 31 ianuarie 2021

Sfinții Ierarhi Vasile, Grigorie și Ioan (30 ianuarie) și evanghelia zilei (Matei 5, 14-16); Duminica vameșului Zaheu (Luca 19, 1-10);

 Citim din Evanghelia de ieri: „Voi sunteți lumina lumii.” (Matei 5, 14)

Și din cea de azi, despre Zaheu care se cațără în sicomor să-L vadă pe Mântuitorul. Povestim despre Sfinții Trei Ierarhi, de pe umerii cărora, cu credința și cultura lor, putem vedea mai departe și putem fi mai aproape de Dumezeu.
M.: - Eu tot nu înțeleg ce legătură are Zaheu cu pietrele fosforescente pe care ni le-ai dat!
S.: - Legătura e să vezi lumina. Cu cât ținem pietrele mai aproape de lumină, se încarcă și luminează. Când le luăm de la lumină, se întunecă iară. La fel suntem și noi. Zaheu s-a cățărat în pom să-L vadă pe Dumezeu.

Dacă ne străduim să ne apropiem de El, să vrem să-L vedem, ne încărcăm cu lumină; dacă ne îndepărtăm de El, nu mai avem ce răspândi în jur, ne întunecăm.
Și dacă ne urcăm pe umerii Sf.Părinți/părinților noștri, luăm ceea ce învățăm de la ei, e și mai bine: pornim spre Lumină, de acolo de unde ne-au înălțat ei.







Apoi am povestit, ne-am jucat și așa am mai făcut un mic pas luminos, înainte. 🙂




duminică, 24 ianuarie 2021

Vindecarea orbului din Ierihon (18, 35-43)

Grele au fost primele 3 minute (din cele 10) în care am povestit legați la ochi!

Nu tu stare, nu tu așezare - agitație și vorbire continuă. Apoi, după primele minute, liniște și atenție la întâmplarea cu orbul, care strigă după Mântuitorul să-l vindece, chiar dacă cei din jur îi spun să tacă.







Ne-am dat jos căciulile/eșarfele de pe ochi și ne-am dat seama că agitația a venit din faptul că:
- nu vedeam ce fac ceilalți (e mai ușor să te uiți la altul și chiar să-l critici, decât să fii atent la nevoile lui);
- a trebuit să ne concentrăm la noi înșine;
- a fost necesar să ne bazăm pe alte simțuri pentru a ne raporta la spațiul/locul/persoanele din jur
Și n-a fost așa ușor.

Pe urmă ne-am dat seama de credința orbului, nu vede și crede cu tărie că Mântuitorul îl poate vindeca!

Ne-am împărțit în perechi: unii și-au acoperit ochii, alții i-au îndrumat să găsesască anumite obiecte. Cei mai mici au avut doar de găsit obiectele așezate pe masă, ceilalți, au căutat obiecte prin alte încăperi, călăuziți fiind de perechile lor.





Concluziile:
- poate suntem orbi, chiar dacă vedem; nu suntem atenți la nevoile celor din jur și nici la nevoile sufletului nostru;
- nu avem încredere în cei din jur și nici în Dumnezeu până la capăt, așa încât să „strigăm” după El când nu mai putem;
- e greu  să-i îndrumăm pe cei care vor să ajungă la El și au nevoie de un mic ajutor din partea noastră; uneori nici teoria nu o știm, darămite să o punem în practică...

miercuri, 20 ianuarie 2021

Vindecarea celor 10 leproși (Luca 17, 11-19)

Despre duminica ce a trecut, 17 ian. 2021

Despre durere și suferință. Despre recunoștință și dragoste. Despre cei zece leproși împovărați de boală. Despre bucuria vindecării și uitarea facerii de bine... Despre uitarea de Dumnezeu.

Dar mai ales despre dragostea care înlătură uitarea și este recunoscătoare. Chiar dacă numai unul din 10 e recunoscător.

Apoi, despre dragostea care naște întrebări. Și copiii care găsesc răspunsuri și găsesc noi întrebări. Atât de multe, că cei mici cu toată răbdarea lor (și au avut muuuultă răbdare :), devin nerăbdători. Dar cum să lași întrebările în toi, fără răspunsuri? Cum să oprești copiii din întrebat și vorbit, când abia au dat frâu liber sufletului? Chiar dacă au devenit nerăbdători și părinții? :) 










Mai sus, cartea minunată care ne-a ajutat să găsim răspunsuri, care i-a bucurat pe copii și i-a făcut să se deschidă „Sfânta Spovedanie pe înțelesul copiilor”, Editura Doxologia


luni, 11 ianuarie 2021

Începutul propovăduirii Domnului (Matei 4, 12-17)

Am început mai întâi să ne amintim de sărbătorile de la Crăciun până azi, prima duminică după Botezul Domnului.

Am povestit despre Botez, despre Sfântul Ioan, despre pregătirea Mântuitorului pentru ieșirea la propovăduire.

Ce înseamnă să propovăduiești?

“Să propovăduiești înseamnă să le spui oamenilor că Dumnezeu e bun. Și să le arăți.”

Cam asta ar fi...
(Prima duminică după Botezul Domnului; Începutul propovăduirii Domnului, Matei 4, 12-17)
Și cum ne e dor de iarnă cu zăpadă și povești, ne-am făcut cărticele și a rămas să primesc poveștile scrise.
Abia aștept să le citesc!





luni, 4 ianuarie 2021

Botezul Domnului (6 ianuarie)

 Pentru sărbătoarea Botezului Domnului (Matei 3, 13-17), copiii:

- pot colora icoana Epifaniei, apoi pot lipi lână colorată, care să prefigureze apa, aripile îngerilor, pământul, aura strălucitoare a Persoanelor sfinte; icoana de aici:

http://dce.oca.org/resources/tag/feasts/page/2/


- pot realiza o machetă, din hârtie, lipici și bețișoare de frigărui; copiii de la școală au pregătit, în anii trecuți machete/proiecte frumoase; mai jos, găsiți unul dintre ele:


Pe lângă firul narativ al Evangheliei, din această zi de sărbătoare, prin aceste activități, copiii își exersează răbdarea, pot învîța despre semnificațiile apei, rolul îngerilor, Dumnezeu în Treime - Epifanie.

(o activitate despre Sfânta Treime, găsiți aici:

despre îngeri, găsiți mai jos: