Ce bine că am povestit afară, în lumina soarelui! Lumina ne-a ajutat să ne gândim la Sf. Grigore Palama, care ne îndeamnă să vedem lumina lui Dumnezeu și pe cei din jur, în lumina Lui.
duminică, 20 martie 2022
Duminica a doua din Postul Mare, a Sf. Grigore Palama
Cum facem asta? Cu bunăvoință - fără a-i judeca pe cei de lângă noi - și un pic mai multă rugăciune.
Exact așa cum au făcut cei patru prieteni pentru slăbănogul din Evanghelia de azi (Marcu 2,1-12).
Ne-am pus în locul slăbănogului și ne-am imaginat cum e să fii neputincios, apoi sănătos, printr-un joc.
Copiii:
Bine e să poți fi prieten de nădejde și să vezi în cel de lângă tine Lumina cea neînserată…
Altă activitate despre vindecarea slăbănogului din Capernaum:
duminică, 13 martie 2022
Prima duminică din Postul Mare, Duminica Ortodoxiei
Înainte de a citi/povesti despre post (din cartea „Doamna Păresimilor și cei șapte pantofi. Postul Mare pe înțelesul copiilor”, Ed. Sophia), am făcut legătura cu duminicile de dinainte, cu fiul risipitor, Adam și Eva în Rai și izgonirea lor, ne-am amintit despre iertare.
Cu gândul că „frumusețea va salva lumea”, într-un fel sau altul, reamintirea aceasta am privit-o și dintr-o altă perspectivă, cea a artisului, a pictorului, în cazul nostru.
Mulțumim, Tudor, pentru că, pornind de la lucrările pe care le-ai realizat în liceu, le-ai povestit copiilor despre pictori care s-au inspirat din Biblie, despre muzee, despre icoane, despre felul în care ai pictat cele două lucrări, despre:
- fiul risipitor, pornind de la o pictură (în acrilic), după tabloul lui Rembrandt „Întoarcerea fiului risipitor”;
- Adam și Eva în Rai, într-o variantă autohtonă (pictură naivă în acuarelă).
Apoi, cu mintea și inima pregătite, am povestit despre icoanele pe care le-am purtat astăzi în mâini, despre Doamna celor 40 de zile și am dus acasă primul din cei 7 pantofi.
Copiii observă atâtea detalii și pun întrebări la care încearcă să răspundă singuri... Doar 2 exemple:
- În tabloul cu tatăl și fiul risipitor, fiul s-a așezat în genunchi.
- Și eu aș fi făcut la fel!
- De ce șarpele e atât de colorat?
- Cărțile și jucăriile sunt colorate. Dar nu e despre asta, nu? Ci pentru că sunt alte lucruri care ne prind și nu știm cum să ne mai oprim din ele...
duminică, 27 februarie 2022
Mărțișor
Ca în fiecare an, copiii au pregătit mărțișoare.
Mărțișoarele de anul acesta au fost pregătite cu gând de pace...
Bănuții strânși vor fi folosiți la pregătirea darurilor de Paști, pentru copiii din parohia noastră.
duminică, 20 februarie 2022
duminică, 13 februarie 2022
Pilda vameșului și fariseului (Luca 18, 10-14)
Din nou despre vameș și fariseu. Primul gând: pilda e la fel în fiecare an, nu mai e nevoie s-o ascult, știu despre ce este vorba.
Oare? 
Explicăm cuvintele “vameș”, “fariseu” - în vremea Evangheliei, în vremea noastră.
Apoi M. citește Pilda (Luca 18,10-14).
Le propun copiilor să citim cu un verset mai înainte: “Către unii care se credeau că sunt drepți și priveau cu dispreț pe ceilalți” (Luca 18, 9).
Discutăm, constatăm cum ne îndreptățim de fiecare dată și îi judecăm pe ceilalți (ca fariseul); cum mândria, orgoliul ne împiedică să ne întâlnim de-adevăratelea cu noi înșine și cu Dumnezeu (cum face vameșul).
Și-apoi încercăm să înțelegem:
Concluzia copiilor:
Cu teoria stăm bine; punem și în practică? 
Alte activități, la aceeași pildă:
Abonați-vă la:
Postări (Atom)




