Despre pescuirea minunată am mai povestit. Doar că de fiecare dată, aceeași Evanghelie (Luca 5,1-11) ne deschide ochii asupra altor aspecte la care nu ne-am mai gândit.
Anul trecut am pescuit cu undițe făcute din paiele de la laptele de la școală care aveau la capăt un magnet, iar peștii decupați aveau o capsă pe mijloc, astfel încât undițele cu magneți să îi poată pescui.
Atunci ne-am concentrat mai mult pe credință și ne-am exersat răbdarea.
Acum, după îndemnul părintelui, la predică, am privit din perspectiva libertății, a rugăminții Lui și, mai apoi, a poruncii Lui dată apostolilor de a merge din nou la pescuit “mai în adânc”, (așa cum nu ne place de cele multe ori să căutăm “mai în adânc” în sufletul nostru, ne temem să rămânem cu noi înșine, preferând superficialitatea).
De data aceasta, copiii au desenat pești cu creta pe cuburi, au dus cuburile-pești în mare, apoi au revenit cu pungile (n-am avut mreje 
), i-au căutat și i-au pescuit.
), i-au căutat și i-au pescuit.La final, au golit peștii și, așa cum i-am zis A., care voia să ducă acasă cubul-pește, de data aceasta lăsăm totul, așa cum au făcut apostolii, și Îl urmăm pe Hristos, pentru a încerca să fim și noi pescari de oameni.
