Pagini

sâmbătă, 17 septembrie 2011

Sfânta Cruce. Sfântul Eufrosin Bucătarul


Activitate: Sfânta Cruce. Sfântul Eufrosin Bucătarul
Data:  17.09.2011
Vârsta: 4-9 ani
Obiective:
-        să-şi reamintească semnificaţia Sfintei Cruci;
-        să explice semnul Sfintei Cruci;
-        să povestească viaţa Sf. Eufrosin Bucătarul;
-        să înţeleagă de ce Sf. Eufrosin este numit ocrotitorul bucătarilor;
-        să precizeze cele două tipuri de hrană necesară oamenilor: hrana sufletească şi hrana trupească;
Materiale necesare: Icoane cu Sf. Eufrosin, foi colorate tip A5; lipici; mere, aţă, ac

Desfăşurarea activităţii:

La început, ne rugăm împreună cu rugăciunile ştiute:
-  Tatăl nostru;
- Rugăciune la intrarea în clasă; 
Rugăciunea de dimineaţă

După rugăciuni, îi voi întreba pe copii despre locul în care ne-am rugat (în faţa altarului, în biserică) şi ne vom reaminti ceea ce am realizat în cadrul activităţilor anterioare. Le voi aminti că la 1 septembrie a început anul bisericesc şi că în 14 septembrie am sărbătorit Înălţarea Sfintei Cruci.
Vom vorbi despre locul de rugăciune realizat, de importanţa Crucii. Vor fi solicitaţi să explice semnul Sfintei Cruci, atrăgându-le atenţia asupra importanţei acesteia.  Apoi, fiecare elev va primi o coală A4 din care, prin 3 îndoituri, vor realiza o cruce, pe care o vor colora.  

Apoi, le voi povesti despre Sf. Eufrosin Bucătarul, pe care îl sărbătorim în fiecare an în 11 septembrie. Voi insista asupra faptului că nu doar trupul are nevoie de hrană, ci şi sufletul, exemplificând cu viaţa smerită a Sf. Eufrosin.(viaţa sfântului Eufrosin - aici)
 
 Ne vom aminti că în această perioadă a anului, toamna, se fac pregătiri pentru iarnă. Vom vorbi despre cine pregăteşte proviziile, de ce, ce anume şi cum se poate pregăti (legume, fructe, zaruavaturi). Voi accentua ideea ajutorului pe care copiii îl pot da părinţilor, bunicilor în pregătirea celor necesare pentru iarnă. Apoi, vom discuta şi despre hrana trupească, cu referire specială la necesitatea consumului de fructe, concret: de mere. Le voi vorbi despre modalităţi de conservare a merelor, în special despre deshidratare. Apoi, le voi arăta mere deshidratate şi le voi explica ce au de făcut pentru a pregăti merele pt deshidrateare.
Copiii vor primi ac, aţă şi feliuţe de mere. Vor înşira feliuţele de mere pe aţă, ca pe mărgele. Când au termiat de înşirat, vor primi câte un măr dein hârtie, drept „bulin㔺i 3 mere mici, de jucărie, pentru a-şi aminti mai bine de merele Sfântului Eufrosin.







Vor primi, de asemenea, câte o iconiţă cu Sf. Eufrosin pentru a o lipi pe un caiet special pentru activ.de la „Peştişor...” .
Ne rugăm cu rugăciunea de mulţumire.