Pagini

sâmbătă, 10 martie 2018

Sâmbăta a treia din Postul Mare - despre Sfânta Cruce



În sâmbăta a treia din Postul Mare am vorbit despre duminica a treia din Post :).
Mai întâi, ne-am rugat, ca de obicei, înainte de începerea activității.

Ne-am amintit că suntem în Postul Mare și am colorat o imagine cu Doamna Post, dintr-o cărticică găsită la Jumbo. Am colorat imaginea și am explicat:
- de ce Doamna Post nu are gură ( pt în post vorbim mai puțin și doar ceea ce e necesar și mâncăm mâncare de post);
- de ce are Doamna Post 7 picioare ( câte unul pentru fiecare săptămână)
- de ce îi tăiem cu un creion picioarele Doamnei Post, în fiecare săptămână (pentru a ști în ce săptămână suntem, din cele șapte de post)



Apoi, am continuat discuția, pornind de la ultima rugăciune rostită, a Sfintei Cruci:

Doamne ajută cui sărută
Sfântă Crucea Ta
Și se-nchină și se roagă,
Însemnându-se cu ea.
Amin

Am vorbit despre semnificația crucii, despre Duminica Sfintei Cruci și am citit din Sfânta Evanghelie după Marcu 8, 34:
„Oricine voiește să vină după Mine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie.” spune Mântuitorul.

Am povestit despre simbolurile pe care le-am lipit pe crucea pictată: crucea, potirul, porumbelul și peștele:
Crucea - unul din simbolurile creștinului (de ce cruce? cum ne facem cruce? ce semnifică fiecare gest/mișcare?)
Potirul - Sfânta Împărtășanie ( ce e? cum/când o primim? de ce e importantă?)
Porumbelul - simbolul Duhului Sfânt (când S-a arătat Duhul Sfânt sub forma unui porumbel?)
Peștele -  simbolul Mântuitorului (în lb. greacă: pește = IHTIS, adică Iisus Hristos Fiul Lui Dumnezeu)

Așadar, pe crucea pe care am pregătit-o astăzi, este „scrisă”, în simboluri, o întreagă poveste.







sâmbătă, 3 martie 2018

A doua sâmbătă din Postul Mare - Sfântul Gherasim de la Iordan

Pentru că în 4 martie este ziua Sfântului Gherasim de la Iordan, am povestit cu cei mici despre acest sfânt și am confecționat leușori, care să le aducă aminte copiilor despre istoria Sfântului Gherasim.

Am citit din două cărți pentru copii: Sfântul și leul, apărută la Editura Potamitis, și Cuviosul Gherasim și leul, apărută la Editura Grăuntele de muștar.

Am avut discuții serioase cu copiii (3-10 ani) despre blândețea și loialitatea leului, despre cât e de posibil ca leul să fie credincios salvatorului său și nu sălbatic, despre cum erau animalele în rai, înaintea lui Adam și a Evei, despre adevăr și legendă.

Ca activitate, copiii au confecționat un leușor din carton colorat și lână.
Altă activitate despre Sfântul Gherasim o găsiți aici.

De asemenea, am cusut pe lemn inimioare pentru mame.





În final, am povestit puțin despre Vindecarea slăbănogului din Capernaum, pericopa evanghelică ce se va citi mâine.