sâmbătă, 11 februarie 2017

Povestiri despre ghiocei și Sfânta Teodora

Mai întâi le-am spus copiilor să se gândească la un desen prin care să își ia ”la revedere” de la iarnă. I-am lăsat să lucreze și tare m-am minunat că aproape toți au desenat ghiocei și fulgi de zăpadă. Au mai fost și alte flori și un curcubeu, semn ca așteaptă cu nerăbdare căldura și culorile. Însă cele mai multe desene se potriveau de minune cu una din poveștile pe care voiam să le-o citesc azi, Povestea zăpezii și a ghiocelului, dintr-o carte splendidă, Povești din calendar, scrisă de Iulia Iordan.



Chiar daca mai este timp până la 1 martie, au confecționat felicitări cu ghiocei, cu gândul la primele mărțișoare.
Displaying poză 4.JPG

 Am povestit despre ziua de azi, despre Sfânta Teodora, pe care tocmai azi, 11 februarie, o sărbătorim. Am citit povestea Sfintei Teodora a II-a, din vol. 12 Prințese și Împărătese adevărate, Ed. Nepsis, Timișoara (apărută în 2009 și reeditată în 2016, având acum și un CD audio), cu ilustrațiile măiestre ale lui Andrei Rosetti și ale Angelei Hanc.
Așa am aflat cum Sfânta  Teodora a reașezat icoanele la loc de cinste, după ce o vreme, cinstirea icoanelor a fost interzisă de împăratul Teofil.





Ca activitate, pe lângă desen, felicitări cu ghiocei, au realizat o icoană stilizată, pe un placaj, cu indigo, cu aracet/acrilic ce rămâne în relief și cu spray auriu.




Sf. Teodora


Maica Domnului




sâmbătă, 4 februarie 2017

Povești dintr-o poveste sau puțin despre patrimoniu

Azi, copiii au venit pe rând și, ca întotdeauna, până se adună toți, avem o scurtă acivitate care să pregătească ce urmează să facem în continuare.

Așadar, a primit fiecare o foaie desenată cu o biserică; foi colorate (strânse în timp de la buchete de flori) și au ”acoperit” bisericuța cu bucăți mici de hârtie, au creat nori, soare și iarbă, cu alte cuvinte au realizat un colaj.


După ce ne-am adunat,  ne-am rugat și ne-am strâns pentru a povesti, în jurul unei grămezi de lemnuțe.




S-au arătat nedumeriți: ”Ce e cu lemnele astea?”
Le-am spus să-și ia fiecare câte o bucată din grămadă și să descrie cum e lemnul lui.
”E subțire!
E ars! (de fapt culoarea închisă e de la baiț)
Are găuri! (de la cuie)
Miroase a vechi!
E de la o biserică?... Întreabă o fetiță.

Da, e de la o biserică, dintr-un sat din județul Timiș, ce se numește Crivina de Sus.”

Le-am povestit despre bisericuța din lemn, care este cea mai veche bisericuță din lemn din Banat, din 1676, și cum are nevoie acum să fie reparată, restaurată. Le-am spus că fiecare ține în mână acum o șindrilă ce a acoperit bisericuța.

”- Vă dați seama ce lemn prețios avem aici? Vechi, rezistent și cu o însemnătate aparte, pentru că a adăpostit casa lui Dumnezeu atâta amar de ani. Biserica aceasta, alte biserici, clădiri vechi, obiecte moștenite spunem că reprezintă patrimoniul unui popor, adică este este necesar să le protejăm, să nu se distrugă și să le putem lăsa ca moștenire și celor ce vin după noi.

- Și lemnele astea sunt chiar de la biserica de acolo? Uau! Cum de au ajuns aici?

- Astă-vara am fost acolo și am întâlnit o mulțime de tineri inimoși care, de câțiva ani, se tot adună acolo și mai repară câte un pic. Cum au dat jos vechiul acoperiș, pentru unul nou, șindrilele acestea erau pe jos și am cerut voie să iau câteva, pentru voi.”

Le-am arătat apoi imagini cu bisericuța, am citit și le-a povestit Florin Lăzărescu (care merge în fiecare an la Crivina) mai multe despre ce se întâmplă pe acolo.





Mai multe informații și fotografii sunt aici,  aici și aici

Le-am arătat apoi, câteva fotografii făcute de noi acolo.


”-Recunoașteți pe cineva în bisericuță?
 -Da! Părintele nostru!” :)


Ca activitate practică, fiecare copil a ”construit” o bisericuță din șindrilele de la biserica din Crivina.





O fetiță către altă fetiță: ”Ai grijă, ăsta e lemn sfânt!” :)


Un băiețel: ”Eu vreau o biserică mică, așa ca cea din fotografii. ”:)


Cine a terminat, a mai țesut și atunci le-am explicat puțin despre patrimoniu material (biserici, clădiri, arhitectură ș.a.) și imaterial (despre faptul că am moștenit obiceiul de a țese, de a spune povești de demult, de a coase modele pe cămăși, așa cum facem la atelierul de cusături).

Și pentru că tot am amintit de povești, fiecare s-a gândit la o poveste cu biserica pe care a realizat-o, a povestit, noi am scris și o să le adăugăm în curând aici.





O nouă întâlnire

La Atelierul de cusături ne-am întâlnit cu bucurie, ca întotdeauna.
Astăzi am văzut un costum minunat, de Banat, adus de d-na Corina Enache. Mulțumim frumos! Ne-ați răsfățat privirea și sufletul!